specie  /spè-/  spe|ci|e  [FO]

  1. s.f. complès di robis o di personis cun carateristichis in comun diferentis di chês di altris robis o personisvin di dutis lis speciis, dal refosc al picolit, dal tocai al merlot, dal marapin al ramandul (Alan Brusini, Amîs come prime)
    Sin. cualitât , gjenar , raze2 , stamp , sorte
    1. ancje par pandi la someance gjeneriche o aprossimative cun alc, cun cdn., cuntun concet e v.i.a àn fat un grum di tiere, come une specie di rivâl dut ator, par difindisi (Francesc Placerean, La nestre storie); no si capive se a polsavin o se a spietavin che in cualchi maniere e finìs chê specie di incjantesim che ju tignive li fers e cence peraule (Pieri Menis, Chei di Muraie)
  2. s.f. [TS] biol., bot., zool. categorie sistematiche di base componude di individuis tâi che dome il lôr cubiament al gjenere altris individuis simii che a puedin gjenerâ altris ancjemòla evoluzion e la selezion naturâl a àn puartât al disvilup dal nestri sisteme gnervôs. Chest al à permetût la sorevivence dal om come specie (Homo sapiens) in rispueste a diviersis pressions dal ambient (Franc Fari, Eric Pascul, Autonomie e democrazie, i numars de socializazion umane); la vît (Vitis vinifera L.) e je une plante origjinarie dal Caucas, e e je stade une des primis speciis a sedi metude in coltivazion ai inizis de agriculture (Enrico Peterlunger, Storie curte de vît in Friûl)
  3. s.f. [TS] lit. viôt speciis eucaristichis
  4. av. [BF] in maniere speciâlla ricercje di Citolini «si môf intune prospetive in part autonome, specie in relazion a chei interès simbolics, ermetics, cabalistics […]» (Mario Turello, Il brevet); nol è simpri facil tacâ boton, specie se si à a ce fâ cun int plene di caghe (Checo Tam, La maree nere)
    Sin. specialmentri , soredut
Polirematichis e espressions idiomatichis