specialmentri  /-én-/  spe|ci|al|men|tri  [CO]

  1. av. intun mût speciâl, particolâra sunavin musiche todescje, specialmentri Bach (Alan Brusini, Come tai romançs); parsore de linie des galariis, ma specialmentri sul Ronc, si viodin ombris (Pieri Menis, Lis leiendis di Buie); Hilde, cuntun grant gaban neri, e somee plui une profetesse che une cjantante, specialmentri cuant che e slargje i braçs (Checo Tam, La maree nere)
    Sin. particolarmentri , principalmentri , soredut