sepe2
/sè-/
se|pe
[CO]
-
s.f.
semence dure di ciertis pomis o di cierts liùms:
si fâs la paste di siespis, gjavade la sepe, fasintle deventâ penze sul fûc planc planc (Emilia Baldassarre, Ort e cusine);
e vie nô a platâsi, a mangjâ cjariesis e a spudâsi lis sepis in muse (Cristina Noacco, Faliscjis)
Sin. semence
, vues
, picje
, cuc3
-
s.f.
[CO, TS]
semence dure doprade par zuiâ, pal solit fasint une piramide di semencis e cirint di butâle jù butantji intor une altre semence:
ducj a zuiavin di "sepe", ven a stâi cui cucs dai spiersui, dai brundui, dai emui, ec. (Amelia Artico, Zûcs da mularie di un viaç)
-
s.f.
(fig.)
ce che al è tal cjâf, pinsîr, idee:
in dîs mês la coce dai talians e po gambiâ une vore di sepis (Josef Marchet, Lôr no molin e nô no molìn)
-
inteligjence:
un pari di famee / che al veve buine sepe (Zaneto, Un bon rimiedi);
cheste mancjance di sepe si la viôt dome che in Italie (Giovanni Battista Corgnali, Non e cognon)
Sin. cjâf
, çucje
, ment
, estri
, gnuche
, sintiment
, inteligjence
, coce
, inzen