sepe2  /sè-/  se|pe  [CO]

  1. s.f. semence dure di ciertis pomis o di cierts liùmssi fâs la paste di siespis, gjavade la sepe, fasintle deventâ penze sul fûc planc planc (Emilia Baldassarre, Ort e cusine); e vie nô a platâsi, a mangjâ cjariesis e a spudâsi lis sepis in muse (Cristina Noacco, Faliscjis)
    Sin. semence , vues , picje , cuc3
  2. s.f. [CO, TS] semence dure doprade par zuiâ, pal solit fasint une piramide di semencis e cirint di butâle jù butantji intor une altre semenceducj a zuiavin di "sepe", ven a stâi cui cucs dai spiersui, dai brundui, dai emui, ec. (Amelia Artico, Zûcs da mularie di un viaç)
  3. s.f. (fig.) ce che al è tal cjâf, pinsîr, ideein dîs mês la coce dai talians e po gambiâ une vore di sepis (Josef Marchet, Lôr no molin e nô no molìn)
    1. inteligjenceun pari di famee / che al veve buine sepe (Zaneto, Un bon rimiedi); cheste mancjance di sepe si la viôt dome che in Italie (Giovanni Battista Corgnali, Non e cognon)
      Sin. cjâf , çucje , ment , estri , gnuche , sintiment , inteligjence , coce , inzen