mulinâ  mu|li|nâ  [CO]

  1. v.tr. movi in cerclie ven ca viars di nô une ombre grande, a la svelte: Zenco, mulinant i braçs… Al passe denant di nô e no si ferme. Al fevelave bessôl (Meni Ucel, Gnot di Avost)
    Sin. zirâ , sgurlâ
    1. v.intr. movisi in cerclii cops si son metûts la imbotide sot il mulinâ de nêf puartade de buere (Pieri Somede dai Marcs, Timp di infier)
      Sin. zirâ , sgurlâ , burlâ
  2. v.tr., v.intr. (fig.) pensâ e tornâ a pensâil puar om al dovè slontanâsi cul nâs gotant. Tal so cjâf al mulinave: "Ancje cheste daûr chê altre, come lis cidulis! Soi tun biel implant, nol è ce dî." (Luigi Gortani, Meni Fari); dopo vê mulinât in duti li manieris par capî alc, jara lât in sercja di lui par domandâgji la spiegassion (Ranieri Mario Cossâr, Il sechin tal font dal sac)
    Sin. masanâ , pensâ , rumiâ
    1. v.intr. jessi pensât e tornât a pensâ lis faliscjis a lusin a miârs e tal aiar dal fûc si alcin, a balin, si distudin pe nape come i mil pinsîrs che a mulinin tal cjâf (Pieri Somede dai Marcs, Vilie di Nadâl (teatri))
      Sin. balinâ , sgurlâ , bulî , 'siminâ , messedâsi