carogneç
/-èç/
ca|ro|gneç
[BF]
-
s.m.
robe sporcje:
isal nancje un carogneç ce che al à intorsi? (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
Sin. sporc
, sporcheç
, cragne
Var. corogneç
-
s.m.
azion, mût di compuartâsi o ancje cualitât o cundizion morâl di cui che al è carogne, di cui che al è trist, vîl, disonest, di dispreseâ e v.i.
Sin. carognarie
, carognetât
Cfr. carogne
, carognade
-
s.m.
difiet o probleme di salût, ancje pôc grâf ma fastidiôs
Sin. magagne
, rogne
, fastidi
, picagne