asimâ  a|si|mâ  [CO]

  1. v.intr. respirâ cun dificoltât o cun sunsûrmi tiri sù dal jet asimant e i scjavaci la cjamare sporcje di une lûs verdace che si impire par une sfrese dal barcon. In cusine mi bagni la muse (Stiefin Morat, Kebar krossè)
    Sin. sfladâ , tirâ la asime , asedâ , ansimâ , ansiâ
  2. v.intr. (fig.) movisi di un flus che si pues comparâ cuntun respîrsul clap dal puarti di Botâr, che al asimave un reful di respîr - al jere za cjaldon, cjo! - i mestris e soremestris di contâ flabis, cu la bocje tal soreli e la schene cuintri dal mûr, a contavin cumò la liende […] (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Sin. asedâ , soflâ , tirâ , ansimâ , ansiâ