zermuei
/-èi/
zer|muei
[CO, TS]
-
s.m.
bot.com.
piçule part zovine di une plante, a pene che e da fûr:
[i scussons] si nudrivin di cecjes, dai flôrs, des fuees tenarines dai zermueis dai pomârs (Sergio De Cecco, I scussons)
Sin. brocul
, but
, butul
, butule
, cecje2
, impulin
, menade
, menissul
, pivide
, sfiol
, voli
, butade
Var. zermoi
-
s.m.
(fig.)
ce o cui che al à une cierte origjin:
Bepi e Gusto Sguazzioni, zermueis di un bon çoc che a vivin simpri in grant voris ducj doi tuna biela campagna, che a àn tal Novarês (Ros di Vilès, Flama che a art, Soreli di vita)