butule
/bù-/
bu|tu|le
[CO]
-
s.f.
formazion vegjetâl che e prepare une rose o la butade di un gnûf ramaç:
lis butulis a scloparin di rosis, i cjamps a sverdearin di colp fin sul ôr dal palût e il forment verdut si pleave a cjalâsi ta la aghe (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve);
chel frut al jere par lôr come une butule verde incalmade sul len vieri de lôr famee (Pieri Somede dai Marcs, Une butule verde)
Sin. butul
, boton1
, cjecje
, bocul
-
s.m.
piçule vissie a pene sot de piel, cun dentri materie infete:
al à la muse plene di butulis (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
Sin. bruful
, faroncli
, madûr
, brufule
, brugnac
, brusc3
, butul