sfurigâ
sfu|ri|gâ
[CO]
-
v.intr.
cirî o curiosâ cun insistence:
[il predi confessant] a nol 'seva tant a sfurigâ ta la memoria dei fioi (Pieri Nonis, Don Candido: l'unto del Signore)
Sin. scrusignâ
, furigâ
-
v.intr.
passâ a traviers o indentri
Sin. passâ
, furducjâ
, travanâ
, sfurducjâ
, furigâ
-
v.intr.
fâ une azion, ancje no ben definide, che e cîr di rivâ a un risultât passant a traviers o fasint passâ a traviers o jentrant o metint dentri alc:
e jere corude li di chê puarte, e veve sfurigât un pôc te sieradure e e jere rivade a jentrâ (Spirt Anonim, Braùre)
Sin. furigâ
Cfr. cjossolâ
, traficâ