sen2  sen  [CO]

  1. s.f. mot, sburt a sodisfâ une necessitât fisiologjiche, soredut necessitât di urinâo vevi une sen mostre di fâ 'sisin (Alan Brusini, Gian Paolo Linda, I forescj); lis voltis che tu âs sen tu ti presentis ae vuardie cu la scufe in man, tu i domandis il so permès e tu spietis che tal dedi (Ivano Urli, Storie di Min)
    Sin. bisugn , bisugne
    Var. sent2
  2. s.f. (fig.) brame, voie fuarteus ven dongje la sen di preâ dome cuant che o viodês in pericul un interès o la salût o la bultriche (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); al varès vût sen di ridi (Agnul di Spere, Visâsi di chel puint radio)
    Sin. brame , desideri , gole , pice , sbisie , sbulie , seneosetât , smanie , uce , voie
Proverbis:
  • mangjâ co si à fam bevi co si à sêt, durmî co si à sium, cjiâ co si à sen
  • sossedâ nol vûl mintî: o fam o sêt o sen di lâ a durmî o cualchi cjosse che nol olse a dî