scaturît  sca|tu|rît  [AF]

  1. p.pass., adi. viôt scaturî , viôt scaturîsi
  2. adi. cjapât di grande maravee, ancje fin a pierdi la calme o fin a vê pôre"[…] Sono discors di fâ?! - dissè jê dute scaturide - Tu varessis di vergognâti […]" (Fabian Ros, Il lôf); Vigjute, scaturide, tremant di pôre e scjampà vie (Pieri Somede dai Marcs, Nardon e Vigjute di Nani); cumò che o ai finût di scrivi, dut câs, mi ven un dubi che a mi lasse scaturît (Marc Stolf, Al è simpri cualchidun che al è "plui mancul" di te)
    Sin. disconciertât , interdet , maraveât , scombuiât , sconciertât , sbarlufît , spasimât , straneât , stufulît , conturbât , stranît , stupît , imbarlumît