penurie
/-ù-/
pe|nu|ri|e
[CO]
-
s.f.
cundizion di cui che al è puar, che nol à bêçs o robe, ancje in riferiment ae robe di mangjâ:
ma aumentant in sta maniera [cu la industrie] la rendita del siôr no si diminuiva la penuria del miserabil (Federigo Comelli, Il me paîs)
Sin. puaretât
, miserie
-
s.f.
mancjance o presince scjarse di alc:
da le sorghete, che semenais par mantignî i nemâi nel moment che vês plui penurie di fen, podaressis vê un prodot plui abondant (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1857)
Sin. carence
, cjaristie
, criùre
, insuficience
, mancjance
, scjarsetât
, miserie1