penurie  /-ù-/  pe|nu|ri|e  [CO]

  1. s.f. cundizion di cui che al è puar, che nol à bêçs o robe, ancje in riferiment ae robe di mangjâma aumentant in sta maniera [cu la industrie] la rendita del siôr no si diminuiva la penuria del miserabil (Federigo Comelli, Il me paîs)
    Sin. puaretât , miserie
  2. s.f. mancjance o presince scjarse di alcda le sorghete, che semenais par mantignî i nemâi nel moment che vês plui penurie di fen, podaressis vê un prodot plui abondant (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1857)
    Sin. carence , cjaristie , criùre , insuficience , mancjance , scjarsetât , miserie1