fracaiâ  fra|ca|iâ  [CO]

  1. v.tr. someti a pression fuarte, ancje fin a fâ cambiâ la forme, a fâle deventâ plache, o fin a disfâsù, sta fermina! mi fracaistu il zei / cumò? [...] (Gjiso Pitrin, In stala); chel altri i fracaià la man cuntune strente che e voleve inviâ tancj di chei messaçs che il professôr ju capì ducj cence saltânt nissun (Franco Marchetta, Il numar 1089)
    Sin. sfracaiâ , splanâ , fracâ , scliçâ , cjalcjâ , smacaiâ , folpeâ ipon. , folâ ipon. , talpassâ ipon.
    Var. fracuiâ
    1. (fig.) someti a une fuarce, ancje no fisiche, fin a disfâ