smacaiâ
sma|ca|iâ
[CO]
-
v.tr.
fâ un dam, ancje rompi dal dut, cuntune pression o cun colps:
jo ti smacai il cjâf a ti e a lui (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve);
al steve atent ancje là che al poiave i pîts par no riscjâ di smacaiâ cualchi besteute (Roberto Ongaro, Il pecjât di Mosè)
Sin. sfracaiâ
, macolâ
, fruçâ