fâ riviel    [CO]

  1. loc.v. (ancje iperb.) dâ une sensazion istintive contrarie une vore fuarte, ancje fin a fâ butâ fûril sdrondenâ des ruedis che a clopavin tai muiûi, il scjassâ dal scjalâr e chê peste di sudôr, di bago, di sporc a fasevin riviel (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); Al jentrà saludant cun vôs fuarte ducj e al ordenà un cafè. Chei cuatri spucets che a stavin sentâts, si son metûts a ridi, e a diserin al camarîr: "Dai un decimin di sgnape. Il cafè al po fâi riviel!" (Angelo Covazzi, Jacum al Contarene)
    Sin. stomeâ , fâ sens , fâ stomi , fâ sens di stomi , fâ rivoc , fâ ingomut , fâ riviel di stomi
  2. loc.v. dâ sù cuintri di une autoritât refudant la sotanancea Belfast e a Derry la popolazion dai cuartîrs nazionaliscj e fâs riviel e e cree des areis autogjestidis (Raffaele Serafini, Contis sot spirt)
    Sin. dâ sù , rivielâsi , saltâ sù , voltâsi cuintri , rivoltasi
Components: