educazion  /-òn/  e|du|ca|zi|on  [FO]

  1. s.f. il dâ o il cjapâ sù culture, capacitâts, cognossiments e v.i.ruspi ma sclet; leât a une educazion borghese oneste (Pieri Piçul, Vieri e gnûf); chei di Rome a son simpri sigûrs di conservâsi la fedeltât di chês popolazions plui cu la educazion nazionâl che no cui lavôrs di publiche necessitât (Josef Marchet, La difese de culture taliane); une educazion vierte ae diversitât culturâl e fondade sul plurilinguisim (Marc Stolf, Minorancis linguistichis); la educazion scolastiche e je di fat une educazion de atenzion volontarie, come che al veve dit il grant psicolic William James (Franc Fari, Neurosiencis de meditazion)
    Sin. formazion , inscuelament , scuele , istruzion
    1. complès des nozions e dai valôrs che si da o che si cjapin sùjo o soi un puar vieli, cence scuele e cence nissune educazion (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
  2. s.f. rispiet des regulis e des formis di compuartâsi cun chei altris in mût fin e zentîlla scuele nus insegne a lei e scrivi cu la gramatiche, la vite dai nestris antenâts e de nestre tiere cu la storie, nus insegne la educazion, a volêsi ben, a savê cjapâsi un cul altri (AAVV, Sul florî); Checo lu mandà a clamâ nome par rispiet e par educazion, che, resonant parsore, no coste nuie, almancul al pâr (Riedo Pup, Il compromesso)
    Sin. creance , buine creance , gracie , buine gracie , ce che si dîs
Polirematichis e espressions idiomatichis Proverbis:
  • la educazion e je une seconde nature
  • la prime educazion si imparile sui zenoi