union  /-òn/  u|ni|on  [FO]

  1. s.f. l'unî, l'unîsi, il jessi unîtil cordo [des cjampanis] si smole a larc, potent, armoniôs intun sunâ gjenerôs di fieste: la elasticitât des gjambis, la fuarce dai muscui dai braçs, la union dal pinsîr e de volontât a son dutun (Pieri Somede dai Marcs, L'ultin cordo); Gargagnà Disore […] in union cun Gargagnà Disot, cun Lupignan e cualchi altri cjasâl plui minût, a formin il Comun di Scufons (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
    Sin. cumbinazion
  2. s.f. (fig.) rapuart tra personis, leam di colaborazion, di afiet, di amicizie o di amôrla famee e je la prime forme di union antropologjiche e sociâl (Fabian Ros, La invenzion dal stât); no mi sint ancjemò pronte par frontâ l'esam dai agns de mê union cun Silvio (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
    Sin. leam , relazion , peam
  3. s.f. socie di int che e à i stes interès, ancje cun iniz. maiusc. in denominazions formâlsAgnul di Spere al à rezude la incarghe di president de Union dai scritôrs par dibot vincj agns (Erika Adami, La olme di un grant furlan)
    Sin. associazion , clape , socie , societât
Proverbis:
  • la union e fâs la fuarce