trussâ  tru|ssâ  [CO]

  1. v.tr., v.intr. (ancje ass.) soredut des bestiis, dâ un colp cul cjâf o cui cuars par fâ cuintrista atent che il monton al trusse (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
    Sin. pocâ
    1. dâ un colp in gjenerâl, ancje cence volê, cun cualsisei part dal cuarpCorrado, che al jere il plui alt, al le a trussâ cul cjâf une lampadine peade al sufit e le fermà subit cu la man (Carlo Tolazzi, La salamandrie tal fûc)
    2. dâ un colp, ancje no tant fuart, ancje cuntun ogjettrussìn la bocalete… / ribuele benedete! / Son ducj i vins del mont / scjaveç in to confront (Pieri Çorut, Cui se varès spietade?)
    3. tocjâ, ancje in maniere lizere, cence dâ un colpfati incà, fati par dongje, / fati incà par dongje me; / âstu pôre che ti bussi? / No ti trussi no lafè (Popolâr - Valentino Ostermann, Fati incà, fati par dongje - Villotte friulane)
  2. v.intr. (fig.) cjatâsi cun cdn. o cuntune situazion di frontâ, soredut intun rapuart di contrastla iniziative no à mai podût madressi e puartâ un risultât positîf parcè che e à simpri trussât daprûf des zelosiis e de malinfidance des sovranitâts e des nazionalitâts (Josef Marchet, Federazion europee tra nazions o tra regjons?)
    Sin. bati , scuintrâ , scuintrâsi , intivâ , intivâsi , cjatâ , cjatâsi