trussâ
tru|ssâ
[CO]
-
v.tr., v.intr.
(ancje ass.)
soredut des bestiis, dâ un colp cul cjâf o cui cuars par fâ cuintri:
sta atent che il monton al trusse (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
Sin. pocâ
-
dâ un colp in gjenerâl, ancje cence volê, cun cualsisei part dal cuarp:
Corrado, che al jere il plui alt, al le a trussâ cul cjâf une lampadine peade al sufit e le fermà subit cu la man (Carlo Tolazzi, La salamandrie tal fûc)
-
dâ un colp, ancje no tant fuart, ancje cuntun ogjet:
trussìn la bocalete… / ribuele benedete! / Son ducj i vins del mont / scjaveç in to confront (Pieri Çorut, Cui se varès spietade?)
-
tocjâ, ancje in maniere lizere, cence dâ un colp:
fati incà, fati par dongje, / fati incà par dongje me; / âstu pôre che ti bussi? / No ti trussi no lafè (Popolâr - Valentino Ostermann, Fati incà, fati par dongje - Villotte friulane)
-
v.intr.
(fig.)
cjatâsi cun cdn. o cuntune situazion di frontâ, soredut intun rapuart di contrast:
la iniziative no à mai podût madressi e puartâ un risultât positîf parcè che e à simpri trussât daprûf des zelosiis e de malinfidance des sovranitâts e des nazionalitâts (Josef Marchet, Federazion europee tra nazions o tra regjons?)
Sin. bati
, scuintrâ
, scuintrâsi
, intivâ
, intivâsi
, cjatâ
, cjatâsi