strussie  /-ù-/  stru|ssi|e  [AF]

  1. s.f. pierdite di fuarcis, soredut par vie che a son stadis impleadis tun lavôr, par vie che no si à polsât o par vie che no si à mangjât avonde, e azion o cundizion che e compuarte une grande pierdite di fuarcis lavorâ, lavorâ, cetant lavorâ: e ce strussiis par tirâ sù chei doi zimuluts (Pieri Somede dai Marcs, Caritât); nol cres nuie di sest là dentri [ta chel cjamp]. Un sgrusui che nol paie la strussie, che al rint dome cjanussis, cun chê fonde dismembrade, e chê gravine che e art sù dut, te canicule (Maria Forte, Cjase di Dalban); tancj [soldâts] furlans in Russie a murivin di frêt e di strussiis te grande zirucade (Francesc Placerean, Cuintristorie dal Friûl dal 1866 fint in dì di vuê)
    Cfr. cuete1 , scuniment , strache , strachece , fadie , sacrifici , stracure , strachetât , sfuarç , vite , stent , stente
    1. (fig.) spec. tal pl., ce che al risulte, soredut in bêçs o bens, di tant lavôr, di tante fadie, di tant sacrificiun birbant i à mangjât lis sôs strussiis (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)