smorseâ
smor|se|â
[CO]
-
v.tr.
strenzi cui dincj e in câs puartâ vie cui dincj:
lôr a sbassarin il cjâf, par un moment, po a tornarin tal lôr riduçâ, smorseant un miluç (Maria Forte, La tiere di Lansing);
a son lis surîs che ur corin pe vite e ju smorsein [i cadavars] (Alan Brusini, Un dai pôcs)
Sin. muardi
Cfr. sgnangassâ
-
v.tr.
(fig.)
fâ une azion o dâ un efiet che si pues paragonâ cul strenzi cui dincj:
come par bonâ chel aviliment che al stave par smorseâlu dentri vie, al saltà fûr tal curtîl (Pieri Menis, Sul agâr)
Sin. muardi
, sbregâ
, slambrâ
, morseâ
, sgnangassâ
-
v.tr.
(fig.)
ridusi une cuantitât, soredut di bêçs, cjapant un vantaç in maniere disoneste:
in Americhe al è impussibil no paiâ lis tassis. Nissun rive a smorseâ nancje un dolar di ce che al risulte sul so cont (Riedo Pup, Par paiâ al vûl mistîr)
Sin. mangjâ
, roseâ
-
v.tr.
(fig.)
pronunziâ in maniere incomplete:
[il popul al tacà a fevelâ latin] cun chê ghenghe che la lenghe antighe i veve lassade, cun cui sa cetantis peraulis celtichis, smorseant lis desinencis (Josef Marchet, Cuintristorie dal Friûl fin sot la Italie)
Sin. mangjâ