smorseâ  smor|se|â  [CO]

  1. v.tr. strenzi cui dincj e in câs puartâ vie cui dincj:  lôr a sbassarin il cjâf, par un moment, po a tornarin tal lôr riduçâ, smorseant un miluç (Maria Forte, La tiere di Lansing); a son lis surîs che ur corin pe vite e ju smorsein [i cadavars] (Alan Brusini, Un dai pôcs)
    Sin. muardi
    Cfr. sgnangassâ
  2. v.tr. (fig.) fâ une azion o dâ un efiet che si pues paragonâ cul strenzi cui dincj:  come par bonâ chel aviliment che al stave par smorseâlu dentri vie, al saltà fûr tal curtîl (Pieri Menis, Sul agâr)
    Sin. muardi , sbregâ , slambrâ , morseâ , sgnangassâ
  3. v.tr. (fig.) ridusi une cuantitât, soredut di bêçs, cjapant un vantaç in maniere disoneste:  in Americhe al è impussibil no paiâ lis tassis. Nissun rive a smorseâ nancje un dolar di ce che al risulte sul so cont (Riedo Pup, Par paiâ al vûl mistîr)
    Sin. mangjâ , roseâ
  4. v.tr. (fig.) pronunziâ in maniere incomplete:  [il popul al tacà a fevelâ latin] cun chê ghenghe che la lenghe antighe i veve lassade, cun cui sa cetantis peraulis celtichis, smorseant lis desinencis (Josef Marchet, Cuintristorie dal Friûl fin sot la Italie)
    Sin. mangjâ
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl