posteriôr
pos|te|ri|ôr
[CO]
-
adi.
de bande di daûr:
une piçule pavee [...] cu lis alis cuasi trasparents, grisis e venadis, chês devant plui claris intersecadis di une fasse brune trasversâl, e chês posteriôrs alc plui scuris e plui piçulis (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1871);
i centris nervôs che a fasin passâ dal sium a la vegle si cjatin inte formazion reticulâr dal puint e dal mesencefal, intal ipotalam posteriôr e intal prosencefal basâl (Eric Pascul, Franc Fari, Neurosiencis dal sium e dal insium intai vertebrâts)
-
adi.
che al ven dopo tal timp:
chê epoca, che puarta a la vitoria completa il principi roman, e prelût a chê fuarça che ne la etât posteriôr concludeva cu la concuista del mont (Federigo Comelli, Il me paîs);
cul timp il jet dal... pari dai flums furlans al restà l'unic sbroc dal glaçâr e po - te ete posteriôr - dai cors di aghe de montagne cjargnele (Lucio Perès, Un paîs discomparît: "Villa de Quarn")
-
s.m.
ce che al è de bande di daûr
Sin. daûr
Cfr. cûl
-
part dal cuarp jenfri la schene e lis cuessis:
il gjornalist si sentà cul posteriôr su la bancjine (Fabian Ros, Il lôf);
cjante la vilanele il sorc sapant / cul cjâf jù bas, e alt lu posteriôr (Ermes di Colorêt, I, 1)
Sin. biel di Rome
, cûl
, fabrian
, floc1
, florean
, martin
, daûr
, preterit
, tafanari
, tananai
, verzot
, boro
, dote dal Friûl
, florio
, morghen
, pesenâl
, sentâ
, zei
, favar
, floreton
, funzic
, tont