mataran  /-àn/  ma|ta|ran  [AF]

  1. adi., s.m. che, cui che al à un compuartament strani, ideis straniis, che nol resone in maniere normâlo crodevi che al fos un mataran cu la sô teorie des divinitâts alienis che a vevin modificât l'om… (Checo Tam, Sense); a jerin dutis strambariis che a vignivin capidis e perdonadis cun facilitât de societât e dal public. "Un campion al devi sei ancje mataran! " a disevin ducj (Stiefin Morat, Gjeometriis)
    Sin. matucel , maturli , strambel , mataniç , matescul , strambere , murlac , mat , matuç
    1. (fig.) ancje di elements inanimâts, animâi, events e v.i., che si movin di un continui o a sucedin in maniere iregolâr, che no si rive a previodilà jù, sot un cjar, / un feralut mataran che al bale / e al par un fûc svoladi (Francesca Marini Barnaba, Pâs)
      Sin. mat , matuç , matucel , balarin
  2. adi., s.m. che, cui che i plâs la ligrie, che si compuarte in maniere legre o ridiculeal jere un gust a lâ in file là di lôr, un plui mataran e gjubiâl di chel altri, come che a jerin! (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); "Ce volêso paron, i alpins e son matarans, ur plâs di mateâ" (Alan Brusini, Amîs come prime); "Jacum, Jacum o vês ogni dì une gnove, simpri il solit mataran" (Angelo Covazzi, Domandait al paron)
    Sin. bacanon , brighele , burlon , compagnon , fraion , fraiot , purcjinel , ridicul , zuiatulon , bufon , paiasso , matucel , zugulon , mataniç , matescul , matuç
    1. che al pant bon umôr, ligrie, che al è fat par ridipuarte un dopii di rabuele, / puarte un altri di nostran; / fûr un cjant, ma no di scuele, / che al sei legri e mataran (Antoni Bauzon, Vilotis dal vin)