maçâ  ma|çâ  [AF]

  1. v.tr. fâ murî in maniere violente o ancje fâ murî in gjenerâlcence pensâ a nuie, dome al svindic, e lu veve maçât cuntun colp di forcje (Carlo Sgorlon, Prime di sere); tal 1350 i soldâts di ciertis fameis de nobiltât furlane a assaltarin il Patriarcje juste inte campagne di S. Zorç e lu maçarin (Agnul di Spere, Sant Zorç de Richinvelde); il frêt culì nus mace (Zaneto, Zuf e lasagnis)
    Sin. copâ , sassinâ , fâ fûr , tirâ jù , tirâ jù di spese , dispicjâ , netâ
    1. (ancje ass.) copâ une bestie e fâ i lavôrs che a coventin par netâle, taiâ i tocs e v.i.par no scugnî nudrî i animâi, soredut ocjis, par dut l'Invier, a vevin miôr maçâlis (Barbara Cinausero, Lis tradizions de dì di Sant Martin)
      Cfr. scanâ , purcitâ
  2. v.tr. (fig.) fâ che alc nol sedi plui, al sedi finît, nol funzioni plui e v.i.par agns i malintindûts a continuarin a jesolâ che la grafie unitarie e maçave lis variantis, che no lis lassave scrivi (Adrian Cescje, Memoriis di politiche linguistiche); la malincunie e je une tentazion, bisugne maçâle pene nas[sude]… (Pieri Piçul, Vieri e gnûf)
Proverbis:
  • ancje cheste e je fate, al diseve chel che al veve maçât so pari
  • cuant che la purcite e à cerçât la fave o splantâ la fave o maçâ la purcite
  • cui che al vûl stâ ben une dì, che al mangji ben; un mês, che si maridi; un an, che al maci il purcit; dute la vite, che al ledi predi
  • ind mace plui la gole che no la spade
  • lat e vin mace il bambin
  • lei e no capî al come trai e no maçâ
  • prin di contratâ de piel dal ors, bisugne maçâlu
  • prin di mangjâ su la piel dal ors, bisugne vêlu maçât
  • se o ves un fi che al ves non doman, o volarès maçâlu daurman