legri  /-é-/  le|gri  [FO]

  1. adi., s.m. che, cui al à, al mostre o al fâs vignî une cundizion psicologjiche di contentece vive e divertideune cussì brave persone! Simpri legri, amì cun ducj (Roberto Ongaro, Cretevierte); cualchi zornade si jevave a buinore cu la lune serene, legre e facendine che al pareve un miracul, e alore in cjase ducj a jerin contents (Maria Forte, La fie çuete); il paîs al sunave di vôs e di sunsûrs legris, come une sagre (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Sin. beât , content , feliç , fiestôs , gaiarin , gaiôs , gaudiôs , gjubiâl , gjubil , in gringule , ligriôs , morbit , ridint , ridulint , vîf , vivarôs
    Var. alegri
    1. plen di energjie, di snaitcjale ce ben che al cres, san e legri, al è come vuarît di un mâl (Alan Brusini, Par stradis lungjis); si fermave sul barcon cu la tindine in man a viodilu a lâ vie cul so pas legri (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
  2. adi. (fam.) che al sint e al mostre i efiets dal vê bevût ma cence rivâ a jessi cjocza pocjis oris dopo si scomençave a osservâ i prins efiets: tancj a jerin legris, altris bielzà cjocs (Vico Bressan, Cîl e aghe); lu fasevin bevi […]. Cuant che lu viodevin legrut, i levin dongje a domandâi robis di confession (Antoni Beline, Pre Pitin)
    Sin. alterât , alustic , impiât , ticât
    Cfr. cjoc
Polirematichis e espressions idiomatichis