intîf  in|tîf  [CO]

  1. s.m. event o cumbinazion di events casuâl o destinadeTubie al sparì de viste de femine; e cheste a cirîlu dapardut. Par intîf lu cjatà scrufuiât sul toblât (Tarcisio Venuti, Storiutis di paîs)
    Sin. cumbinazion , câs , sorte , casualitât , fortune
    1. circostance che e permet di fâ alcZuan al ve mût di lâ plui a font de cuistion. L’intîf al rivà di une riparazion intune cjase di un professôr in pension, Carli T., che al stave tal paîs dongje (Stiefin Morat, Claps)
      Sin. oportunitât , ocasion , pussibilitât