impastanât  im|pas|ta|nât  [AF]

  1. adi. viôt impastanâ , viôt impastanâsi cul sborfadôr al bagnave la salvie splendide a pene impastanade (Alan Brusini, Amîs come prime)
  2. adi. intune posizion fisse, fer dal dut[un clap cuntune iscrizion] al jere impastanât di une bande sul fonts ros di ponche (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); l'archet al cjatà dûr e al restà impastanât (Riedo Pup, Chei di Martrent)
    Sin. pastanât , fissât , blocât , plantât , implantât
    1. obleât a restâ intune cundizion, soredut negativeal jere partît pe Svuizare scuasi cence saludâle lassant la famee impastanade tai debits (Pieri Somede dai Marcs, La cjarande)
  3. adi. molât dal improvîs, soredut a mieç, cence volê o cence podê lâ indevante scomençave un lavôr, po lu lassave impastanât, e se sô mari i diseve alc i rispuindeve cun malegracie (Maria Forte, La fie çuete); tal '16 o vevi 33 agns, 5 fruts, la femine e une buteghe; e pe patrie o ai scugnût lassâ dut impastanât e lâ sot lis armis (Alan Brusini, La cartuline)
    Sin. plantât , implantât
    1. di cdn., lassât, bandonât dal improvîscence nancje cjalâlu i à voltadis lis spalis e lu à lassât li impastanât (Pieri Menis, Chei di Muraie)
  4. adi. metût sù suntune cierte fondea metevin in lûs dutis lis façadis platadis di chel guvier mâl diret e mâl impastanât (Roberto Ongaro, Cretevierte); argomentazions che a samein impastanadis su chel che al ven clamât il bon sens (Fabian Ros, Dirit ae diviersitât intun mont splanât)
    Sin. implantât , poiât , fondât , basât , formât