fissât  fi|ssât  [AF]

  1. p.pass., adi. viôt fissâ , viôt fissâsi il soreli al jere stât tant imens che par oris a Laurinç i veve parût fer, fissât cun alc tal cîl (Agnul di Spere, Vivi a Codroip); al cjalà i siei scoltadôrs che a jerin restâts ducj cidins e incocalîts cui voi fissâts su la sô bocje (Roberto Ongaro, Cretevierte)
  2. adi. che al ven di une decision, che al à valôr par vie di une decision, ancje uficiâlla zornade fissade, Bete e partì par Milan (Raffaele Serafini, Contis sot spirt); principis democratics fondamentâi fissâts e afermâts ancje a nivel european e internazionâl (Marc Stolf, Masse planc e cence plans. L'ûs public de lenghe furlane)
    Sin. decidût , stabilît , convignût
  3. adi., s.m. che, cui che al à une fissazion, une manie«Eh, tu sês fissade cu lis machinis tu!» (Raffaele Serafini, B123ST)
    Sin. mat , fanatic , maniac