fondât  fon|dât  [AF]

  1. p.pass., adi. viôt fondâ , viôt fondâsi di paîs fondâts culì dai Langobarts a 'ndi è almancul 41 (Francesc Placerean, La nestre storie)
  2. adi. (fig.) che al sta sù, che al dipent o che al derive di une cierte reson o che al à une cierte carateristiche fondamentâlun sisteme fondât su la autonomie (Angelo Floramo, Ri-cognossi la autonomie); la idee di un mont dulà che e vinç la pâs: une pâs juste e fondade in mût razionâl (Donato Toffoli, Il lunari mai jessût - Tellini te prime vuere mondiâl)
    Sin. poiât , basât
    1. che al sta sù su buinis provis o buinis resonss cheste teorie, i barbars, i ritardâts a son chei popui che a àn justiziis che Diu nus vuardi. E forsit la teorie e je fondade (Riedo Pup, A restin nome carabinîrs e predis); sint che a no esistin provis fondadis […] jo o domandi la plene assoluzion (Pieri Piçul, Vieri e gnûf)
      Sin. justificât , motivât , provât