imboreâ  im|bo|re|â  [CO]

  1. v.tr. (ancje fig.) fâ brusâ cun boris:  si impie un pignarûl in alt, parsore dal paîs, e un fantat dal puest (il cidulâr) al imboree la cidule e le tire (Pier Carlo Begotti, Federico Vicario, Peraulis di chenti)
    1. dâ calôr, scjaldâ
    2. fâ someâ di fûc, di bore:  un amont roan che al imboreave il scûr (Maria Forte, L'an dal disesiet)
  2. v.tr. (fig.) dâ fuarce, vivôr, ecitazion, ancje violence o altre cualitât o cundizion che e pues someâsi cul fûc:  a jerin i ultins colps di convuls di chê «setemane rosse» che e veve imboreade dute la Romagne (Pieri Menis, Sul agâr)
    Sin. inflamâ , impiâ , piâ , infogâ , imboreçâ , scjaldâ , ecitâ
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl