imboreâ
im|bo|re|â
[CO]
-
v.tr.
(ancje fig.)
fâ brusâ cun boris:
si impie un pignarûl in alt, parsore dal paîs, e un fantat dal puest (il cidulâr) al imboree la cidule e le tire (Pier Carlo Begotti, Federico Vicario, Peraulis di chenti)
-
dâ calôr, scjaldâ
-
fâ someâ di fûc, di bore:
un amont roan che al imboreave il scûr (Maria Forte, L'an dal disesiet)
-
v.tr.
(fig.)
dâ fuarce, vivôr, ecitazion, ancje violence o altre cualitât o cundizion che e pues someâsi cul fûc:
a jerin i ultins colps di convuls di chê «setemane rosse» che e veve imboreade dute la Romagne (Pieri Menis, Sul agâr)
Sin. inflamâ
, impiâ
, piâ
, infogâ
, imboreçâ
, scjaldâ
, ecitâ