gasparâ gas|pa|râ [BF]
-
v.tr.
cjapâ cun fuarce e cun sveltece:
il Rubul a ‘ndi gasparave un ruf [di polente], ce che al podeve tignînt cun dôs mans; chei altris a ridevin (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Sin. cjapâ , grampâ , brincâ , brancâ , gatamâ , dâ la gafe , çafâ , gafâ , gaspâ
- cui che al gaspare al reste gasparât
