grampâ
gram|pâ
[CO]
-
v.tr.
(ancje fig.)
cjapâ cun fuarce cu lis mans, o ancje cjapâ cun fuarce in gjenerâl:
berlant al veve grampât Checo pes spalis e lu sgurlave tant che un ramaç (Gianni Gregoricchio, Îr e doman);
lui grampava i doblons, li sovranis e i sechins lusints cumi il soreli (Ranieri Mario Cossâr, Il sechin tal font dal sac);
la gnot e grampe ogni dontri cu la sô criùre (Josef Cjargnel, La gnot di Sant Cjandit)
Sin. gafâ
, brincâ
, brancâ
, grimpâ
, ingrampâ
, ingrimpâ
Cfr. cjapâ
, cjoli
, strenzi