fâ peraule [CO]
-
loc.v.
fevelâ, in gjenerâl o in particolâr di un ciert argoment:
a misdì, intant che e gustave cun so fi, e fevelà di dut, ma no fasè peraule de letare (Roberto Ongaro, Il muc);
cualchidun al à fate peraule di domandâ un «referendum» popolâr (Josef Marchet, Sturm und Drang)
Sin. cjacarâ , fevelâ , tabaiâ
Cfr. vê iniment , menzonâ