cuarnadure
/-dù-/
cuar|na|du|re
[CO]
-
s.f.
complès formât dai cuars, struture, disposizion e forme dai cuars:
doi biei bûs, pecjât che vetin brute cuarnadure (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
Var. cuarnidure
-
s.f.
struture, conformazion dal cuarp:
di gruessate cuarnadure, / di robuste complession, / porà fâ buine figure / cun cualuncue galanton (Toni Broili, Academie des massariis)
Sin. cuadradure
, tressadure
, complession
, personâl
, fisic
, cuarp
, corbam
-
s.f.
complès des carateristichis psicologjichis e morâls:
crodevial inmò te lôr pazience? Si sarès inacuart tal tossi!… La lôr cuarnadure no lassave sperâ… (Maria Forte, Cjase di Dalban);
"[…] Tu la cognossis pursì: e tu sâs ce cuarnadure che e à" (Osiride Secco dai Juris, Lis camamilis di Caruline Pitiche)
Sin. caratar
Cfr. cuadradure
, cjâf