cuarnadure  /-dù-/  cuar|na|du|re  [CO]

  1. s.f. complès formât dai cuars, struture, disposizion e forme dai cuars:  doi biei bûs, pecjât che vetin brute cuarnadure (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
    Var. cuarnidure
  2. s.f. struture, conformazion dal cuarp:  di gruessate cuarnadure, / di robuste complession, / porà fâ buine figure / cun cualuncue galanton (Toni Broili, Academie des massariis)
    Sin. cuadradure , tressadure , complession , personâl , fisic , cuarp , corbam
  3. s.f. complès des carateristichis psicologjichis e morâls:  crodevial inmò te lôr pazience? Si sarès inacuart tal tossi!… La lôr cuarnadure no lassave sperâ… (Maria Forte, Cjase di Dalban); "[…] Tu la cognossis pursì: e tu sâs ce cuarnadure che e à" (Osiride Secco dai Juris, Lis camamilis di Caruline Pitiche)
    Sin. caratar
    Cfr. cuadradure , cjâf
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl