cimi
ci|mi
[CO, TS]
-
s.m.
entom.com.
inset rossit cul cuarp plac, che al supe il sanc dai poleçs, di altris uciei e cualchi volte ancje des personis, lat. sient. Dermanyssus gallinae:
"[…] pal amôr di Diu che no stei jentrâ […], si implenarès di cimis, a 'nd è un 'siminâr" (Pieri Somede dai Marcs, Ursule);
il tabac di nâs, in chei timps al lave une vorone, vûstu par tabacâ o par meti sot lis alis dai poleçuts cuintri i cimis (Angelo Covazzi, Tabac di nâs)
Sin. pulin
Var. cimis
-
s.m.
entom.com.
inset rossit cul cuarp plac, che si plate intai jets o in altris spazis e che al supe il sanc, lat. sient. Cimex lectularius:
i cjistiei no àn nancje stramaçs e si duar intun piç di paie e un rizîr di cimis pardut (Ivano Urli, Storie di Min)
Sin. pudiese
-
s.m.
(fig.)
robe o cuantitât une vore piçule, soredut in costruzions pronominâls o averbiâls:
al rivà cu la sô chiriele a la fin, là che al dîs: «et requievit Dominus ab omni opere quod patrarat». Ma il so latin al jere un cimi diferent: «…ab omni opere patatrac» (Antoni Beline, Pre Pieri miserie);
basili, savôrs, salvie, e – se al plâs – un cimi di ai (Margherita Timeus, Cuant che caprese e rîs ae greghe ti van fûr dai voi)
Sin. pôc
, cic
, tinin
, tininin
, fregul
, ninin
, friç
, tic1
Proverbis:
- a brusâ patùs, si tire dongje cimis