cavîl  ca|vîl  [CO]

  1. s.m. argoment une vore sutîl, ancje strumentâl e cence sostance vere, che al permet di sostignî une resonla femine no si rindeve, cjatant gnûfs cavîi par rivâ al so intendo (Pieri Menis, Chei di Muraie)
    Cfr. cantin , scuse
  2. s.m. barufe a peraulis, ancje par cuistions di pocje impuartanceo speri, parie [cun chest scrit], di fâ justizie e dâi onôr e tornâ in buinis daspò dai cavîi che si vin fat te canoniche di Codroip (Antoni Beline, Pre Pitin)
    Sin. barufe , cuistion , discussion
    Cfr. dispiet