cautele /-tè-/ cau|te|le [CO]
-
s.f.
atitudin o maniere di fâ atente, di mût di evitâ o ridusi lis consecuencis negativis di ativitâts o situazions:
si indi le cu la cautele di un gjat salvadi (Fabian Ros, Un piçul particolâr);
al veve vierzude la puarte cun cautele, cuasi cun pôre che a fossin i laris (Raffaele Serafini, Soreli jevât a mont)
Sin. precauzion , rivuart1 , atenzion , prudence
Cfr. sintiment , cjâf , judizi