caife cai|fe [CO]
-
s.f.
imprest formât di une canele lungje cun insom un ingjâf avonde larc di tignî une cierte cuantitât di tabac o di altre sostance, che si dopre par fumâ:
«Miôr cussì…» dissal Lendo, butant fûr de bocje un nûl di fum de caife (Pieri Menis, Une letare par Bepo);
cheste me à contade siôr Checo dopo cene, biel fumant la caife, tra une tace e chê altre… (Gjibon, Co zovin ancje i gjespui…)
Sin. cai , fume , pipe
Cfr. bochin , pipul , canucje , camin , caminet