canucje  /-ù-/  ca|nu|cje  [CO]

  1. s.f. condot cilindric lunc e sutîl, in câs flessibilal jere daûr a travasâ il vin za dispoiât, e al jere capitât sù imboreât te muse e il cjâf flusc par vie dal tuf che al veve tirât sù pe canucje (Maria Forte, Cjase di Dalban)
    Sin. cane , canele4
    Cfr. fros
    1. part cilindriche di alc, soredut par fâ passâ un fluit[la pipe] e jere une robe fine: une Grambier francese cu la canucje di vues (Roberto Ongaro, Cretevierte)