camin  /-ìn/  ca|min  [AF]

  1. s.m. (var.) viôt cjamin1 a partivin prime che a començassin a fumâ i camins des cjasis e che te stale si impiassin i lusôrs (Pieri Menis, Tinut di Libro); e contin che une dì al à cjapât fûc el camin in cusine (Arturo Feruglio, Can da la ue di Titute); [la pipe] e jere une robe fine: une Grambier francese cu la canucje di vues e, sul camin di lidrîs di len preseât a jerin rimessadis dôs letaris dal alfabet, in aur (Roberto Ongaro, Cretevierte)