cagnere1  /-gnè-/  ca|gne|re  [AF]

  1. s.f. robe o cuantitât piçule, di pocje impuartance, di pôc valôr e v.i.chestis e altris di cheste fate, a son cagneris di nuie, che no mudin la sostance de storie (Josef Marchet, La storie "par ûs dal Delfin"); sul misdì [i operaris] si fermavin a mangjâ une mignestre e un alc di companadi inte fabriche. A paiavin une cagnere (Bepo Viulin, Zuan Prussian e Toni Pagjel); la Madone di Licau e je minude minude, une cagnere di Madone (Antoni Beline, Sant Jacum, là che al finìs il mont)
    Sin. bagatele , buzare , monade1 , nuiatul , stupidade , fufigne , miserie1 , fote , frusigne , naine , stupideç , nuie