bibieç /-èç/ bi|bi|eç [CO]
-
s.m.
robe di pocje o nissune impuartance:
cumò nancje nol fâs il sfuarç di scomençâ [a lavorâ] e si piert in bibieçs (Maria Forte, La tiere di Lansing)
Sin. tatare , tatareç , fufigne , naine -
s.m.
robe che e fâs pierdi timp in maniere complicade:
al è un bibieç a distrigâ cheste macete (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
Sin. intric , intrigatori , tramai , berdei , imberdei