besvelt  /-èlt/  bes|velt  [CO]

  1. adi. che si môf, che al fâs une azion o che al sucêt cun velocitât, in pôc timp, daurman e v.i.dal 1472 i Turcs a rivarin fin a Monfalcon e po fin a Cividât: lis guarnigjons Venezianis a taiarin la cuarde, besveltis (Josef Marchet, Cuintristorie dal Friûl dal 1866 fint in dì di vuê); cuant che il so om al stave par tornâ di Gurize, dulà che al lavorave, e jere lade a cjase besvelte a spietâlu (Bepi Di Diana, Int a la buine)
    Sin. svelt , inviât , imburît , burît , bugât , sburît , besclet