baulâ
bau|lâ
[AF]
-
v.intr.
dai cjans e di cualchi altri canide, fâ il lôr viers tipic, fuart e curt, ancje ripetût:
si sintive a baulâ il cjan tal bearç (Jolanda Mazzon, Di là de rêt);
e rivave la ambulance dal ospedâl cu la sô sirene: un sun che al imbilave i cjans di dute la borgade, un vuacâ, un baulâ, un cainâ, un berlâ (Alan Brusini, La cjase in campagne)
Sin. baiâ
, vuagnâ
, vuacâ
Cfr. urlâ
-
v.intr., v.tr.
(fig.)
di persone, vosâ cun rabie, cun fuarce
Sin. vuacâ
, baiâ
, berghelâ
, vuagnâ
, berlâ
, zigâ