a ribalton    [CO]

  1. loc.av., loc.adi.inv. ribaltantsi, finint in posizion contrarie di chê normâl«Cuissà ce che a spetin par comedâ cheste strade? … Che al vadi jù ancjimò cualchi cjar a ribalton? […]» (Maria Forte, La tiere di Lansing)
    Sin. cui pîts insù , cui pîts par aiar , cul cûl par aiar
  2. loc.av., loc.adi.inv. in maniere contrarie dal normâl, in confusion, in disordina meteve a ribalton dut ce che a cjatave tal ambient (Popolâr - Istitût di Ricercje Achil Telin, La mari di gnot - Friûl di Mieç)
    Sin. cui pîts insù , cui pîts par aiar , cul cûl par aiar , par aiar , cul cûl insù
    1. in brutis cundizions, in cundizion di no funzionâ pluiur vignarès il scrupul che cheste retoriche no vali plui un carantan. Ma alore e larès a ribalton dute la mentalitât, dute la pedagogjie, dute la dogmatiche laiche che a formin la sostance de italianitât (Josef Marchet, La sgarfade dal cjan)
Components: