çuet  /-è-/  çuet  [AF]

  1. adi., s.m. che, cui che al cjamine mâl o in maniere asimetricheal capità in cjase il nodâr, un vecjo amì dai Muraie, mieç vuarp e çuet par vie che al veve il mâl de gote (Pieri Menis, Chei di Muraie); il nestri puar soldât al veve vût des feridis a lis gjambis […]. Al jere restât çuet (Checo Tam, Il testemoni)
    Cfr. disombolât , discudulât , stramp , strupiât
    1. di pît o gjambe, che no permet di cjaminâ benal à une gjambe çuete e nol po cori (Pieri Somede dai Marcs, Cjase di fitâ)
  2. adi. (fig.) di mobil, che i mancje une gjambe o che al à une gjambe plui curte di chês altrisune cjadree çuete (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
  3. adi. (fig.) che i mancje alc, che nol à une fonde salde, che al à un ciert difietdut il mont al jere plen di republichis, che a levin indenant ce plui ce mancul ben. No 'ndi voleve tropis a capî cualis che a jerin çuetis e di ce pît che a jerin çuetis (Josef Marchet, Trê salts tal scûr: costituzion - republiche - autonomie); la stesse democrazie costituzionâl e je çuete se e discrimine lis minorancis nazionâls (Adrian Cescje, Memoriis di politiche linguistiche)
    Sin. balarin , malsigûr , stuart
Polirematichis e espressions idiomatichis Proverbis:
  • cui che al cjamine cui çuets al impare a çueteâ
  • cui che al va cui çuets al impare a çueteâ
  • il plet, il çuet e il vuarp a àn il diaul tal cuarp
  • il prometi al è dret, il mantignî al è çuet