vescolâ  ves|co|lâ  [CO, TS]

  1. v.tr. religj., lit. (ancje ass.) dâ il sacrament de cresime, li che si conferme la fede cristiane di cui che al è za stât batiâtun an che il vescul al jere vignût a Biliris a vescolâ, al è lât a cjatâ Rico e la Dosche in cjase, che a jerin sot gnocis di aur (Meni Ucel, La visite dal vescul); te glesie di Pradielis il vescul di Udin Rossi al vescolave i fruts (Alan Brusini, Amîs come prime)
    Sin. cresemâ
  2. v.tr. (fig.) dâ jù pachisa 'ndi à cjapadis tantis, puar frutat, che al è restât macolât par setemanis; simpri di chel Wachmann che al mi veve vescolât ancje me (Bepi Zampar, Diari di presonie)
    Sin. vuadolâ , pacâ , bastonâ , legnâ , petâ , , dâ jù