tacâ sù    [CO]

  1. loc.v. meti alc intor di alc altri o di cdn., in mût che al resti fissât"Ce vitis! [cui manifescj]" dissal Primo. "Ma o ai rivât adore di tacâju sù ducj" (Maria Forte, Varc di confin)
    Sin. tacâ
    Cfr. tacâ intor , picjâ
  2. loc.v. dâ un sorenon, un titul, une innomine e v.i.ducj ti daran del vô; / cussì o capìs di scugnî fâ ancje jo; / ti tacaran sù il sâr; / e sâr Tite di ca… / e sâr Tite di là… (Pieri Çorut, La vacje)
    Sin. tacâ , picjâ , sgnacâ ,
Components: Proverbis:
  • taiât che mi àn il cjâf, o ai in cûl che mal tornin a tacâ sù