sfilâ2  sfi|lâ  [CO]

  1. v.tr. passâ une vore dongje, in câs ancje fin a tocjâ a pene a peneune panole di peç [colant] i sfilà il cjapiel (Maria Forte, La tiere di Lansing); un barcjon al sfilà l'imbarcjadôr e al si plaçà cun moviment di scune mote ret di un pâl (Domeni Zannier, La crete che no vai)
    Sin. sfiliâ3 , sfrissâ , lenzi , rasintâ , rasâ
  2. v.intr. movisi o vê un percors che al passe une vore dongje di alc o di cdn.la strade, par rivâ tal borc di Cente, e sfilave ad ôr dal stalon de Cividine (Giovanni Gortani, La sbigule - Une gnot tun broili)
    Sin. sfiliâ3
  3. v.tr. (fig.) tocjâ a pene, cence frontâ ben insot, un argoment, un pont di discussion, un concet e v.i.
    1. jentrâ scuasi intun concet, intune categorie, intune areeintune parodie rude e crude che e sfile il paradossâl e l'assurt (Serena Fogolini, "Facchin center", par rifleti su lis plaiis dal Friûl di vuê)
    2. rivâ scuasi a rivuardâ o a tocjâ cdn.