se mai    [AF]

  1. loc.coniun. par introdusi une ipotesi, une eventualitât o une interogative indiretese mai pues tignî dûr, us servirai / come che o podarai (Pieri Çorut, Il Strolic mezan. Pronostic par l'an 1855); "Se mai tu âs vût idee di me, se mai tu mi âs volût ben, se tu mi vûs un pôc di ben ancjimò, Bepo, disial tu che mi lassin respirâ!" (Ercole Carletti, Mariute); pre Nardon, tel tornâ in sacristie, al mande a clamâ chel puar convertît, par domandâlu se mai par sorte al si sintìs in gjambe di riconciliâsi cul Signôr (Giovanni Gortani, Un mus che al va frari)
    Sin. se1 , se par câs
  2. loc.av., loc.coniun. inte cierte eventualitâti ai domandât di lassâ a ducj i comissaris la sperance che lis lôr ideis a podedin vê acet inte sielte; di non pronunziâsi ancjemò su la sielte di soluzions particolârs; di lassâ che o sedi jo, se mai, a fâ la part di esprimi contrarietât (Adrian Cescje, Memoriis di politiche linguistiche)
    Sin. in câs , dal câs , se par câs
    1. ancje cun valôr di oposizionma chei no tornavin alì: a tornavin, se mai, te cjase viere di Cleve, te lôr cjase (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
      Sin. pitost , plui tost , in câs , dal câs
    2. ancje cun valôr indefinîtdute la sere fin a miezegnot Matie al jere stât tacât ae radio par sintî se mai cualchi gnove (Pieri Menis, Sul agâr)
Components: