scrufuiât
scru|fu|iât
[CO]
-
p.pass., adi.
viôt scrufuiâ
, viôt scrufuiâsi
-
adi.
che al stâ pleât injù, soredut sentât o scuasi sentât par tiere:
i fruts scrufuiâts a zuiâ di botons a cjalavin insù (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve);
sô mari, scrufuiade dongje dal larin dal fogolâr, e sofletave dôs boris, restadis te cinise di misdì (Pieri Menis, Marum)
Sin. scrofât
-
adi.
(fig.)
che al à forme fracade o sbassade:
[il troi] scuindût fra i vencjârs scrufuiâts (Maria Forte, Cjase di Dalban)
Sin. scrofât
Cfr. fracât
, sfracaiât
, petât
, sbassât